top of page

Vederea și cefaleea cronică: legătura pe care mulți pacienți o ignoră

20 iul.
2 min de citit

"Am dureri de cap frecvente de ani de zile. Am fost la neurolog, am făcut RMN, totul e normal." Această poveste e mai frecventă decât s-ar crede și uneori soluția nu e la neurolog, ci la un control optometric complet.


Cefaleea si problemele de vedere

Cum produc problemele de vedere durerile de cap?


Ochii și creierul lucrează continuu împreună pentru a produce imaginea vizuală. Când există un dezechilibru, o dioptrie necorectată, o problemă de vedere binoculară, un efort de focalizare excesiv, creierul compensează prin efort suplimentar. Acest efort susținut produce tensiune musculară și, în timp, dureri de cap caracteristice.


Tipuri de probleme vizuale care produc cefalee


Hipermetropia necorectată Cel mai frecvent viciu de refracție asociat cu durerile de cap. Ochiul hipermetrop compensează prin acomodare constantă, mușchii ciliari sunt permanent contractați. La finalul zilei, efortul acumulat se manifestă ca durere de cap frontală sau perioculară.

Un copil sau adult tânăr poate vedea perfect cu ochiul liber, hipermetropia e complet compensată, dar se plânge de dureri de cap după citit, după ore la calculator sau după activități de aproape prelungite.

Astigmatismul necorect corectat Un astigmatism de 0.75-1.00 dioptrii necorectat sau corectat cu o axă incorectă produce un efort constant de "ajustare" a imaginii. Durerile de cap sunt difuze, apar după efort vizual și se ameliorează cu odihna.

Foria decompensată Strabismul latent, ochii tind să devieze dar creierul îi menține aliniați prin efort muscular constant. Când efortul de compensare devine prea mare, apar vederea dublă tranzitorie și dureri de cap frontale sau temporale, mai ales după activități vizuale intense.

Presbiopia incipientă La 40-45 ani, primul semn al presbiopiei poate fi nu vederea neclară de aproape, ci durerile de cap după citit sau lucru la calculator, înainte ca vederea de aproape să fie evident afectată.


Cum deosebești cefaleea vizuală de alte tipuri:


Semne că cefaleea e de cauză vizuală:

  • Apare mai ales după activități de aproape: citit, calculator, telefon

  • E frontală sau perioculară : în jurul sau deasupra ochilor

  • Se ameliorează cu odihna vizuală

  • E mai intensă după-amiaza decât dimineața

  • Dispare sau se ameliorează după corectarea viciului de refracție

Semne că e alt tip de cefalee:

  • Apare independent de activitatea vizuală

  • E pulsatilă și unilaterală : mai sugestivă pentru migrenă

  • Însoțită de greață, vărsături, sensibilitate la sunet

  • Nu se ameliorează cu odihna vizuală


Ce include evaluarea optometrică pentru cefalee

  • Refracție completă subiectivă și obiectivă, cu cicloplegie la copii

  • Evaluarea vederii binoculare cover test, testul stereopsis, forii

  • Evaluarea acomodării amplitudine și flexibilitate

  • Evaluarea convergenței punct de convergență proximală


La Centrul de Management al Miopiei evaluăm complet sistemul vizual binocular și identificăm cauzele oculare ale cefaleei cronice — înainte de a îndruma spre neurolog.

Comentarii


bottom of page